M-a emotionat foarte tare o mamica povestind ca fetita ei i-a pus aceasta intrebare. M-a emotionat felul in care mamica descrie pasii mici prin care a ajuns aici. Sunt lucruri pe care unii dintre noi le primim, fara sa facem ceva special pentru asta. Si poate nu de fiecare data ne dam seama cat sunt de valoroase. Aceleasi lucruri pentru care altii muncesc si contruiesc zilnic, caramida cu caramida.
"Pentru mine e aproape incredibil uneori sa o aud spunand unele chestii... Cred ca de aceea percep anumite lucruri la o intensitate de o suta de ori mai puternica decat ar face-o altcineva. De ex, acum are un fel de enciclopedie cu pasari in mana si incearca dansa sa spuna o poveste dupa imagini. Simplul fapt ca ea foloseste cuvantul " apoi", de ex, in povestirea ei, pentru mine valoreaza cat un eseu literar.:D Pentru ca stiu cum cuantificam, acum 2 ani, numarul de cuvinte acumulate, si cum achizitiona un cuvant la 2-3 luni... Sau cum o puneam sa spuna la fiecare 15 minute : "Te iubesc, mami!", ca sa-i intre bine asta in cap, nesperand ca o va spune vreodata spontan si constienta. Ca au fost vremuri cand daca o intrebam daca iubeste cainele de pe strada sau orice persoana vazuta pentru prima data, reactia ei era aceeasi ca si atunci cand spunea ca ma iubeste pe mine..."
