twitter
rss

🐛🐞
Oră târzie, copil obosit, teme de făcut. 
Pe pat "un infinit" de piese lego împrăștiate. 
Copilul scrie la mate. 
Mami îi spune:
-Of, ai făcut perfect! Va trebui să strâng eu jumătate din piesele alea!
Ăstuia mic îi lucesc ochii:
- Și dacă fac perfect și la română, strângi și cealaltă jumătate?
...
Și astfel fiecare s-a ocupat perfect de partea sa, ca într-o echipă de neînvins.🌻
.........................................................................................................................
☔🌞 A fost odată un băiețel care își aruncase cămașa de școală mototolită pe pat. Mami o vede și-i spune:
- Am auzit niște gemete la tine în cameră, tu erai?
- Ce-s alea gemete?
- Sunetele pe care le scoți când te doare ceva foarte tare.
- Nu, eu sunt bine!
- Înseamnă că erau de la cămașa asta, uite-o cât e de chinuită, trasă de mâneci, întoarsă pe toate părțile...
- Îmi pare rău, nu o să-i mai fac niciodată așa...

("Eu credeam că e vie!" a explicat mai târziu băiețelul.)
.............................................................................................................................
🌱🌳
Undeva, in Țara Minunilor, trăia un băiețel căruia mama lui i-a spus, în fiecare zi, că cel mai important e să te simți bine în timp ce faci, cu seninătate, lucrurile care trebuie făcute. Că școala nu e un teren de luptă, în care conteaza doar să fii primul, cu orice preț, nici un teren minat, care-ți pecetluiește viitorul. Ci doar un loc unde copiii merg să se dezvolte și să învețe să-și asume responsabilități, la fel cum adulții merg la serviciu.

Așa că băiețelul era, în privința sarcinilor școlare, mai relaxat decât "prevede norma". Primea validare din surse multiple, așa că nu era dependent de validarea școlară. Gășcuța care se strângea în jurul lui în pauze părea a fi o validare suficientă pentru el.
În acest context, doamna a transmis că nu ridică mâna să răspundă. Dacă-l pune, răspunde, dar nu are inițiativa de a demonstra ce știe.
Așa că într-o dimineață, mami i-a zis:
- Mi-ar plăcea ca atunci când doamna pune o întrebare, dacă știi să răspunzi, să ridici mâna. Dacă te numește, bine, dacă nu, nu e nicio problemă, dar tu ridică mâna când știi să răspunzi, că nu e greu. Dacă nu știi să răspunzi, nu e nicio problemă, nu trebuie să ridici mâna.
La prânz, doamna a semnalat că băiețelul a fost numai cu mâna pe sus. La fel ca în zilele care au urmat.
Aceasta e dragoste si asta e puterea unei mame.
Asta cred eu că înseamnă să ai putere asupra copilului tău.
Nu să țipi și el să se supună orbește, de frică.

Nu să-i promiți un nou nuștiuce la 3 de zece aduși ofrandă.🍀

Nu să-l ameninți că se supără mama dacă...

Să aveți o relație în care să fiți atenți unul la nevoile celuilalt și să fiți disponibili să vă adaptați comportamentul pentru a vă face pe plac unul celuilalt mi se pare supremul succes.

Povestite de Flori🌻🐝

Dezvoltarea copilului: Testarea vazului

Copilul tău
• stabilește contact vizual (se uită la ochii tăi)?
• urmărește cu ochii un obiect în mișcare?
• merge sau se târăște fără să se lovească în mod frecvent de obiecte?
• se uită la oameni și lucruri cu ambii ochi?
• ține obiecte la o distanță normală (după vârsta de 6 luni) ?
• merge sau se târăște ușor de-a lungul umbrelor sau zonelor care arată diferit (mochetă, faianță, gresie)?
• se uită la oameni sau lucruri fără să își încrucișeze ochii (după vârsta de 9 luni)?
• are ochi clari,limpezi (nu roșii sau apoși)?

 Dezvoltarea copilului: Testarea auzului

Copilul tău
• arată că este conștient de zgomotele din casă (telefon, ciocănit, televizor)?
• volumul vocii nu este nici prea mare și nici prea mic?
• se joacă cu jucării care fac zgomot (clopoței, zornăitoare)?
• imită sunete (după vârsta de un an)?
• spune clar finalul unor cuvinte (după vârsta de doi ani)?
• menține un volum moderat al posturilor de televiziune sau de radio?
• ascultă cu ușurință povești, înregistrări sau programe tv.?
• vorbește suficient de clar astfel încât majoritatea oamenilor să-l înțeleagă (după vârsta de doi ani și jumătate)?
• vine la tine atunci când este strigat din altă cameră (după vârsta de doi ani)?

 sursa: parinti.ro, parinti si copii.ro, copilul tau.ro, Qbebe.ro

Copilul căruia îi este teamă de eșec este cel de la care părinții așteaptă întotdeauna superlative.
"Tu trebuie să fii primul, să fii cel mai bun, să faci mai bine decât toți ceilalți." Acești părinți își doresc să aibă un copil care să fie cel mai bun la mate, și la română, și la limbi străine, și la dansuri, și la muzică, și la chimie, și la serbare, să fie primul din clasa lui, din școala lui, ba chiar din orașul lui și, de ce nu, din toată România! În tot cazul, copilul lor trebuie să fie mai bun decât toți copiii rudelor, ai prietenilor și ai vecinilor.
...
Copiii trebuie învățați că valoarea lor nu rezidă numai în succesul lor (la școala, pe scenă, în competiții sportive), că ei sunt importanți pentru noi, ca părinți, pentru simplul fapt că sunt copiii noștri, că sunt valoroși pentru prietenii lor, că au multe alte calități decât cele care i-au făcut celebri, că viața are suișuri și coborâșuri. Putem să le arătăm cât ne bucură că și-au făcut un prieten, că au avut timp să meargă la un film, că au reușit să progreseze la o materie la care întâmpinau dificultăți, că au ajutat pe cineva, ca au reușit să se relaxeze în vacanță,  că au citit o carte importanță, că au mers la un concert la care își doreau de mult timp.
Putem să ne arătăm mulțumiți de locul doi la o olimpiada școlară, că au participat la o competiție sportivă, chiar dacă nu au urcat pe podium. 
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu încurajez mediocritatea, însă obsesia succesului cu orice preț nu este sănătoasă și nu face din copiii noștri oameni.
Competiția crîncenă poate dezumaniza un copil,  făcându-l să fie veșnic nemulțumit de el, orice ar face. Copiii au nevoie să îi ajutăm să înțeleagă cât de importante sunt relațiile dintre oameni, familia, prietenii, dragostea, generozitatea, compasiunea. Altfel, devin niște egoiști care nu se vor mai căsători ca să nu-și pericliteze cariera profesională (și să nu sufere din dragoste), care își vor lăsa copiii în grija dădacelor ca să facă mai mulți bani cu care să-și permită mașini, case și vacanțe mai scumpe și, desigur, o bonă și o școală mai bune pentru copil, care mai degrabă vor divorța decât să refuze o promovare la locul de muncă, care vor ajunge să se prăbușească morți de epuizare decât să admită că nu mai pot. Evident, întotdeauna vor găsi suficiente explicații "plauzibile", însă explicația reală este una singură: "TREBUIE să reușesc, altfel sunt un NIMENI, un RATAT, care îi dezamăgește pe cei care l-au investit cu încredere.

Adesea, asemenea oameni ajung la depresii și la suicid.

Irina Petrea


....

Momentul meu preferat din spectacolul Găștii  Zurli de astăzi a fost când Mirela Retegan i-a invitat pe părinți să-și promită că le vor da în fiecare seara pupicul de noapte bună copiilor și să le spună: "EȘTI AȘA CUM MI-AM DORIT".
Nu cred că există declarație de dragoste mai frumoasă pe care să o poată face un părinte copilului său.
Flori Clapa

"Îmi este milă de dascălii care luptă pentru onoarea pierdută a meseriei lor. Profesoratul nu este un rol de strălucire scenică, ci una de servitor social, de modest partener în destinele copiilor lui. Nu este nevoie ca societatea să le restituie respectul cuvenit – asta e o lozincă. Ce înalță și onorează un dascăl este exact umbra în care știe să se așeze, doza de umilință și simplitate pe care și le asumă.
De aici vine puterea de a-i inspira și ajuta pe alții, nu din gălăgia propriilor titluri și zornăiala impresionantă a așa-zișilor ani de experiență. Un dascăl care nu își cunoaște locul va stinge spiritul în copiii lui: își va revărsa pretențiile și stridența personalității lui peste visele, ambițiile și vocea fiecărui copil. De fapt, nici nu le va lăsa să se nască.
(...)


Lauda se face pe efort; orice răspuns trebuie validat, recunoscut și construit. Nota 10 nu există, ci doar imaginea succesului, așa cum o concepem împreună și către care ne îndreptăm, cuantificându-ne uneori, efortul. Nota nu este nici motivație, nici constrângere. Este un accesoriu la tot echipamentul care ne ajută să ne cățărăm pe munte. Un fel de busolă, nu singura, și, în niciun caz suficientă să ne judecăm copiii. (...)


Un copil poate să învețe bine dar să nu fie deloc bine pe dinăuntru."


Oana Moraru

Să-i arătăm copilului cât mai des afecțiune, atenție și apreciere, prin gesturi și cuvinte, fără să ne fie teamă că suntem ridicoli sau că își va lua nasul la purtare din acest motiv, Nu oferiți, insă, gesturi și cuvinte de afecțiune imediat după ce copilul s-a purtat urât, deoarece se va simți recompensat pentru fapta sa indezirabilă și o va repeta.

Să fim un exemplu bun pentru copilul nostru.
Copilul învață mult prin observație și imitație, iar părinții sunt primele și cele mai importante modele din viața sa. Dacă noi ne stăpânim furia, și el va învăța cum să se stăpânească, dacă noi vorbim urât, la fel va face și el. Să nu ne transformăm în lupi moraliști, ci să facem noi inșine tot ceea ce solicităm și așteptăm de la copilul nostru.

Să fim consecvenți, blânzi, fermi și previzibili
Copilul are nevoie să știe la ce să se aștepte din partea voastră, care sunt regulile casei. Are nevoie de părinți care știu ce vor de la el, blânzi și siguri pe ei, care nu-și schimbă din mers opiniile, regulile, așteptările. Ambii părinți trebuie să aibă aceleași cerințe și așteptări din partea copilului si să-i aplice aceleași reguli și tehnici disciplinare. Altfel, se naște confuzie.

Să nu pedepsim copilul direct proporțional cu enervarea pe care ne-a provocat-o, ci cu gravitatea faptei / atitudinii/ comportamentului său. Nu pedepsiți aceeași faptă de două ori. (ex. inițial îi spui ca nu are voie la tv in seara respectiva pentru că nu și-a scris temele pentru a doua zi și în week-end îi spui că nu-l mai iei in oraș tot pentru că nu și-a scris temele in ziua de miercuri.

Să ne străduim să fim o companie plăcută pentru copil


Material preluat din cartea "Si tu poti fi Supernanny"  de Irina Petrea, editura Trei

Stilul autoritar

Părintele autoritar trebuie să dețină controlul asupra tuturor persoanelor și chestiunilor din viața copilului, chiar și a celor mai mărunte detalii ( ce culoare să aibă fularul, ce șosete poartă etc.).

E ușor de recunoscut după tonul poruncitor, frecvența cu care utilizează expresii de genul "pentru că așa spun eu", "faci așa cum spun eu, că eu știu mai bine".

Aplică frecvent pedepse aspre, uneori ilogice și disproporționat de severe față de faptele indezirabile ale copilului, pe care îl critică, îl umilește, îi vânează greșelile fără milă, pe care îl cicălește necontenit și față de care nu are niciodată răbdare. Nimic din tot ce face copilul nu e bun dacă nu e perfect. 

Pentru un astfel de părinte, copilul este un etalon de măsurare a statusului social, a respectabilității sale.

Rareori părintele autoritar discută cu copilul, îi dă explicații (consideră că nu trebuie să se justifice în fața copilului), vine cu argumente logice. Și mai rar laudă succesul, apreciază efortul, încurajează și ridică moralul copilului în caz de eșec.

Un părinte autoritar stabilește nenumărate reguli, multe ad-hoc, pe care numai el le poate încălca dacă vrea-  semn al puterii sale.

Copilul unui astfel de părinte este timorat, neîncrezător, are o părere proastă despre sine, comunică prost cu părintele, se ascunde de el, învață cum să-l păcălească. Este nehotărât, ia greu decizii, nu își asumă răspunderi. Nu se simte valorizat, înțeles, iubit și apreciat, nu poate fi relaxat în preajma părintelui. Spre adolescență, teama de părinte se va nuanța cu alte sentimente - ură, revoltă, neputință - generând un amestec de emoții negatine extrem de toxic. Unii copii pot deveni obraznici, se încăpățânează să nu facă ce li se cere. Alții pot continua să asculte, de frică, dar se vor simți tot mai străini și mai neînțeleși în propria familie, preferând tot mai mult compania prietenilor în mijlocul cărora se simt apreciați. Ca adulți, acești copii pot dezvolta o problemă față de orice formă de autoritate, pe care tind să nu o respecte, asociind-o cu un părinte abuziv, supranormativ.


Stilul permisiv, opus celul autoritar, născut adesea ca o reacție de revoltă a părintelui față de despotismul propriilor săi părinți. Un astfel de părinte nu impune copilului nicio regulă, nicio limită, crezând ca astfel copilul îl va iubi mai mult și își va dezvolta neîngrădit personalitatea, ba chiar că va învăța să conducă, sa devină lider! 

Orice face copilul este acceptat, chiar și atunci când copilul ar fi putut lua o decizie mai buna.

Acest gen de părinte, cu toate ca își iubește mult copilul, răspunde într-o  mică măsură nevoilor reale, în primul rând nevoii de a avea în preajmă un adult ferm și iubitor.

Copilul are libertatea de a-și impune părerile și deciziile, adesea fără să țină cont de sentimentele celor din jur, de ce este mai bine pentru toată lumea. Uneori, părintele încearcă să vină cu argumente și explicații, dar renunță ușor la ele în favoarea dorințelor copilului.

Copilul crește răsfățat și egoist, nepoliticos, obișnuit să primească, nu și să dea. Riscă să nu-și dezvolte abilitățile sociale, empatia, să nu învețe să-și gestioneze emoțiile. Riscul, pentru părintele permisiv, este de a-și scăpa din mână copilul, care nu mai ajunge să își dezvolte optim potențialul de care dispune.

Stilul neimplicat

Părintele este dezinteresat față de aproape tot ce face copilul, pe care îl lasă să ia decizii singur și să de descurce cum poate. Copilul nu e supravegheat, vine și pleacă de acasă când vrea, mănâncă ce își face singur sau ce găsește, e neîngrijit. La limită, acest stil educațional devine neglijarea copilului.

Stilul autoritar-echilibrat

Este o abordare plină de dragoste, grijă și respect pentru copil. Părintele impune anumite limite și reguli, pe care le respectă toți membrii familiei și care îl vor ajuta pe copil să învețe să se poarte adecvat în familie și societate.

Cerințele părintelui față de copil sunt întotdeauna rezonabile. Părintele este ferm, dar blând, discută și explică, acordă timp și atenție fiecărui copil, laudă și încurajează, apreciază succesul și eforturile, glumește, critică faptele, nu persoana ("te-ai purtat urat cu X" și nu "ești un copil rău").

Sancționează comportamentele și atitudinile indezirabile just și prompt, de cele mai multe ori lăsându-l pe copil să suporte consecințele naturale și logice ale faptelor sale. Copilul are dreptul să își exprime în mod civilizat opiniile, este încurajat să ia decizii și să-și asume responsabilități.

Chiar și atunci când este sancționat, se simte iubit de părinte, știe că a meritat sancțiunea, înțelege unde a greșit, învață cum să procedeze corect pe viitor.

Copilul învață să-și gestioneze emoțiile, să empatizeze, își dezvoltă capacitatea de adaptare și o bună conștiință de sine. În plus, va învăța cum să devină el însuși un părinte bun pentru copilul său.

Material preluat din cartea "Si tu poti fi Supernanny"  de Irina Petrea, editura Trei





Cine poate calcula cât din ceea ce reprezintă un copil, în toată complexitatea lui de om în devenire, poate fi reflectat de media dintre nota la proba de limba română şi cea la proba de matematică?

Fiecare părinte are privilegiul şi datoria să îşi vadă copilul aşa cum nimeni nu îl mai poate vedea, să sesizeze acele subtilităţi ale personalităţii lui aşa cum nimeni nu o mai poate face pe această lume. Să îi descopere calităţile aşa cum nu mai este nimeni în stare, să îi ştie slăbiciunile ascunse de ochii multora. Doar în acest fel îl poate ajuta să înveţe cum să nu se lase zdrobit de eşecuri şi să nu se lase îmbătat de victorii.

Articolul complet aici