twitter
rss

Copilul căruia îi este teamă de eșec este cel de la care părinții așteaptă întotdeauna superlative.
"Tu trebuie să fii primul, să fii cel mai bun, să faci mai bine decât toți ceilalți." Acești părinți își doresc să aibă un copil care să fie cel mai bun la mate, și la română, și la limbi străine, și la dansuri, și la muzică, și la chimie, și la serbare, să fie primul din clasa lui, din școala lui, ba chiar din orașul lui și, de ce nu, din toată România! În tot cazul, copilul lor trebuie să fie mai bun decât toți copiii rudelor, ai prietenilor și ai vecinilor.
...
Copiii trebuie învățați că valoarea lor nu rezidă numai în succesul lor (la școala, pe scenă, în competiții sportive), că ei sunt importanți pentru noi, ca părinți, pentru simplul fapt că sunt copiii noștri, că sunt valoroși pentru prietenii lor, că au multe alte calități decât cele care i-au făcut celebri, că viața are suișuri și coborâșuri. Putem să le arătăm cât ne bucură că și-au făcut un prieten, că au avut timp să meargă la un film, că au reușit să progreseze la o materie la care întâmpinau dificultăți, că au ajutat pe cineva, ca au reușit să se relaxeze în vacanță,  că au citit o carte importanță, că au mers la un concert la care își doreau de mult timp.
Putem să ne arătăm mulțumiți de locul doi la o olimpiada școlară, că au participat la o competiție sportivă, chiar dacă nu au urcat pe podium. 
Nu vreau să fiu înțeleasă greșit, nu încurajez mediocritatea, însă obsesia succesului cu orice preț nu este sănătoasă și nu face din copiii noștri oameni.
Competiția crîncenă poate dezumaniza un copil,  făcându-l să fie veșnic nemulțumit de el, orice ar face. Copiii au nevoie să îi ajutăm să înțeleagă cât de importante sunt relațiile dintre oameni, familia, prietenii, dragostea, generozitatea, compasiunea. Altfel, devin niște egoiști care nu se vor mai căsători ca să nu-și pericliteze cariera profesională (și să nu sufere din dragoste), care își vor lăsa copiii în grija dădacelor ca să facă mai mulți bani cu care să-și permită mașini, case și vacanțe mai scumpe și, desigur, o bonă și o școală mai bune pentru copil, care mai degrabă vor divorța decât să refuze o promovare la locul de muncă, care vor ajunge să se prăbușească morți de epuizare decât să admită că nu mai pot. Evident, întotdeauna vor găsi suficiente explicații "plauzibile", însă explicația reală este una singură: "TREBUIE să reușesc, altfel sunt un NIMENI, un RATAT, care îi dezamăgește pe cei care l-au investit cu încredere.

Adesea, asemenea oameni ajung la depresii și la suicid.

Irina Petrea


....

Momentul meu preferat din spectacolul Găștii  Zurli de astăzi a fost când Mirela Retegan i-a invitat pe părinți să-și promită că le vor da în fiecare seara pupicul de noapte bună copiilor și să le spună: "EȘTI AȘA CUM MI-AM DORIT".
Nu cred că există declarație de dragoste mai frumoasă pe care să o poată face un părinte copilului său.
Flori Clapa

"Îmi este milă de dascălii care luptă pentru onoarea pierdută a meseriei lor. Profesoratul nu este un rol de strălucire scenică, ci una de servitor social, de modest partener în destinele copiilor lui. Nu este nevoie ca societatea să le restituie respectul cuvenit – asta e o lozincă. Ce înalță și onorează un dascăl este exact umbra în care știe să se așeze, doza de umilință și simplitate pe care și le asumă.
De aici vine puterea de a-i inspira și ajuta pe alții, nu din gălăgia propriilor titluri și zornăiala impresionantă a așa-zișilor ani de experiență. Un dascăl care nu își cunoaște locul va stinge spiritul în copiii lui: își va revărsa pretențiile și stridența personalității lui peste visele, ambițiile și vocea fiecărui copil. De fapt, nici nu le va lăsa să se nască.
(...)


Lauda se face pe efort; orice răspuns trebuie validat, recunoscut și construit. Nota 10 nu există, ci doar imaginea succesului, așa cum o concepem împreună și către care ne îndreptăm, cuantificându-ne uneori, efortul. Nota nu este nici motivație, nici constrângere. Este un accesoriu la tot echipamentul care ne ajută să ne cățărăm pe munte. Un fel de busolă, nu singura, și, în niciun caz suficientă să ne judecăm copiii. (...)


Un copil poate să învețe bine dar să nu fie deloc bine pe dinăuntru."


Oana Moraru