twitter
rss

http://david.gamara.ro/2013/12/atunci-acum/

http://www.orientacionandujar.es/2013/05/18/discriminacion-auditiva-los-medios-de-transporte/

“M-CHAT”   este conceput pentru detectarea precoce a riscului prezentei unei tulburări din spectrul autist, pentru copii intre 16 si 30 de luni (Robins, Fein, Barton & Green – 2001).
Părinţii pot completa chestionarul, interpretarea lui se face de catre medic.
Chestionarul semnaleaza riscul, NU pune diagnosticul !
Instructiuni :
Raspundeti obiectiv la urmatoarele intrebari legate de comportamentul obisnuit al copilului dumneavoastră. Dacă unele manifestari sunt rare sau nu sunteti sigur de prezenta lor, răspundeţi ca si cand aceastea nu apar deloc.
1.De obicei, copilului dvs. ii place să fie legănat sau săltat pe genunchi?DA/NU
2.Este interesat de alţi copii?DA/NU
3.Îi place să se caţere pe diverse lucruri, ca de exemplu să urce scările?DA/NU
4.Îi place să se joace de-a “Cucu-Bau” sau “V-aţi ascunselea”?DA/NU
5.Are jocuri imaginare (de ex. pretinde că vorbeşte la telefon, că are grijă de o papuşă, etc)?DA/NU
6.Foloseşte degetul arătător pentru a va indica lucruri sau pentru a va atenţiona?DA/NU
7.Isi manifesta interesul pentru anumite lucruri aratandu-le cu degetul?DA/NU
8.Se poate juca adecvat cu jucăriile (ex.: cuburi, masini, papusi…) si nu haotic, fără rost?DA/NU
9.Obişnuieşte să vă aducă obiecte pentru a vă arăta ceva anume?DA/NU
10.Vă priveşte în ochi pentru mai mult de o secundă sau două?DA/NU
11.Este hipersensibil la sunete, zgomote ( pentru dvs. relativ normale, de ex.: căşti de urechi)?DA/NU
12.Zambeste atunci cand dvs. ii zambiti sau cand va vede chipul?DA/NU
13.Vă imită gesturile (de ex.: daca vă strâmbaţi, incearca si el)?DA/NU
14.Răspunde atunci când îl strigaţi pe nume?DA/NU
15.Dacă îi indicaţi cu degetul o jucărie din alta parte a camerei, se uită la ea?DA/NU
16.Copilul dvs. poate merge?DA/NU
17.Este interesat de lucruri la care va uitaţi dvs.?DA/NU
18.Face mişcări neobişnuite cu mâinile sau degetele, în apropierea feţei?DA/NU
19.Încearcă să vă atragă atenţia asupra propriei lui activităţi?DA/NU
20.V-aţi întrebat vreodată dacă are probleme cu auzul?DA/NU
21.Intelege ceea ce spun alte persoane ?DA/NU
22.Uneori pare absent, se uită în gol sau se mişca repetitiv, fără scop?DA/NU
23.Cand este pus într-o situatie neobisnuita, se uita la fata dvs pentru a va vedea reactia?DA/NU

Sursa

Vertical: MANIFESTUL PARINTELUI ALTFEL. RESPECTA-MI COPILUL!...: Dragul meu parinte de copil NORMAL, Eu sunt Madalina, am 34 de ani si m-am nascut in Bucuresti. Nu stiu daca iti amintesti, dar s-...



S-a întâmplat odată ca sămînța unei flori, purtată de vânt, să aterizeze pe o cărare cu pămînt puțin și plină de pietre. O pală de vânt a rostogolit-o până a căzut printre bulgării de pământ, iar când a venit ploaia a început să crească. Floricica a început să se înalțe destul de bine pe cărare. Din păcate însă, de câte ori încerca să se întindă mai mult, cineva călca peste ea. De câte ori se întâmpla acest lucru. fie era strivită o frunză, fie se rupea chiar vârful florii. Micuța plantă încerca iar și iar să scoată la iveală câte o frunzuliță sau un bobocel de floare. Numai că de câte ori acest lucru pornea bine, se găsea cineva care să o rupă în vreun fel, fie turtind-o cu pantoful, fie cu roata bicicletei. Până la urmă, biata plăntuță s-a văzut silită să renunțe la dorința de a se mai înălța. S-a hotărât să încerce doar să supraviețuiască rămânând mereu la fel. Însă și acest lucru era greu, pentru că primea prea puțin soare și prea puțină hrană.
Într-o zi, un grădinar a trecut pe acolo și a observat pe cărare mica plantă. 
- Ei, nu crești într-un loc prea bun, a spus el. Tu ar trebui să te afli într-o grădină unde să poți crește cît mai frumos.
Grădinarul a plecat acasă și s-a întors cu o sapă și o găleată. Apoi s-a apucat să sape, asigurându-se că a prins toate firicelele rădăcinii, fără să le rupă. A luat planta la el în grădină, a găsit un loc cu pământ gras unde a fixat-o, iar apoi a stropit-o grijuliu cu multă apă.
- Acum ești într-un loc mai potrivit, micuță plantă! i-a zis el. Aici vei putea să crești și să te dezvolți așa cum le este dat tuturor celor ca tine. Și pentru că te-ai străduit atât de mult să supraviețuiești, în mod sigur vei crește și vei deveni cea mai frumoasă floare din această grădină.
Mica plăntuță era foarte speriată. Se chinuise să stea în același loc atît de mult timp, încît îi era pur și simplu frică acum, cînd i se oferea această nouă posibilitate de a se schimba total. Grădinarul a băgat de seamă că micuței plante îi era frică, așa că i-a vorbit din nou:
- Avem voie să ne fie frică, dar nu trebuie ca frica să ne oprească să creștem și să ne dezvoltăm! a sfătuit-o el pe mica planta. Ca să ajungi să fii ceea ce poți cu adevărat să fii, trebuie să găsești forța în tine însăți, să te îndrepți și să te deschizi chiar tu către soare. Abia atunci vei reuși să te vezi în adevărata lumină.

Bietei plăntuțe îi era încă frică, dar s-a hotărât să nu scape această ocazie, așa că a căutat și a găsit în ea însăși puterea de a se deschide spre lumină. Foarte curând s-a ivit o frunzuliță, iar apoi un bobocel de floare, urmate de altele și altele. Plăntuța a căpătat încredere și a început să se simtă mai puternică și mai curajoasă. Nu după mult timp s-a acoperit cu o mulțime de flori minunate. Grădinarul povestea tuturor prietenilor săi despre noua, extraordinara plantă din grădina sa. Planta auzea din ce în ce mai des în jurul ei cuvintele cu care vizitatorii îi lăudau frumusețea și își dădea seama ce mult se schimbase și ce mult crescuse.




Doamna Camelia David e mama a doi copii cu autism, un om deosebit care gaseste  de ani buni, in fiecare zi resurse inimaginabile de a face fata unor situatii in care multi dintre noi am fi descurajati:
Recomandam din tot sufletul urmatorul articol:
http://david.gamara.ro/en/2012/10/30/lectii-de-supravietuire-autism-channel-2/


Mama unui copil  a fost plecata in week-end. Bunica era mirata ca baiatul nu a intrebat "cand vine mami, cand vine mami?", au vorbit relaxati la telefon, fara suferinte de separare. Pentru ca mama nu l-a amenintat niciodata ca "daca nu e cuminte, pleaca", pentru ca nu l-a pacalit niciodata, pentru ca si-a manifestat din plin afectiunea.
Asta inseamna atasament sanatos.


Discutia copilului cu bunica:

- Cat de mult o iubesti tu pe mami?
- Mult, mult, mult, uite atat de mult!
- Dar de ce o iubesti asa de mult?
- Pentru ca ma iubeste mult de tot, imi da mancare, are grija de mine!
Raspuns de copil caruia nu i s-a spus niciodata ca TREBUIE sau DE CE TREBUIE sa iubeasca pe cineva.
Mama se mira putin ca pe ea o iubeste cel mai mult, desi ea e adultul cel mai exigent din viata copilului. El SIMTE si STIE ca maica-sa il iubeste si cand il cearta si ca raportul manifestare a afectiunii / respectarea regulilor e clar in favoarea afectiunii. 
Asta inseamna atasament sanatos.

Abuzul emotional asupra copilului este un comportament comis intentionat, de un adult lipsit de caldura afectiva, care jigneste, batjocoreste, ironizeaza, devalorizeaza, nedreptateste sau umileste verbal copilul, in momente semnificative sau repetat, afectandu-i, in acest fel, dezvoltarea si echilibrul emotional.
Abuzul emotional reprezinta:
  • respingerea copilului fie prin intruziunea emotionala, fie prin ignorarea emotiilor pozitive sau  negative
  • “calirea” prin reguli stricte, fara drept de negociere
  • infricosarea copilului prin izolare, inchizandu-l in spatii intunecoase, facandu-l sa astepte cu  incordare, dezamagindu-l, mintindu-l, blamandu-l
  • amenintarea cu abandonul
  • abordarea copilului cu atitudini inconsecvente pentru acelasi tip de greseli
  • comunicare intr-o maniera neclara, ambivalenta, prea incarcata sau insensibila
  • atitudinea autoritara, dominatoare
  • ingrijirea si controlul excesiv sau discontinuu, care sufoca independenta copilului
  • supunerea la practici bizare – magice sau pseudoreligioase.

Semnele abuzului emotional
Trairi emotionale:
  • stima redusa de sine,timiditate, sentimente de vinovatie, interiorizare, neincredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestari nevrotice, depresive sau obsesive, tendinte autoagresive sau heteroagresive.
Comportament social:
  • conduce la esec permanent (care-i confirma copilului incapacitateasi sentimentul de nonvaloare)
  • manifestari agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibitie sociala, dificultati de adaptare (refuzul gradinitei sau fobie scolara) si dificultati de comunicare.
  • copilul abuzat emotional nu stie sa se joace, sa se exprime prin joc.

Consecinte ale abuzului emotionalStop abuzului
In plan emotional:
  • intarzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice.
In plan social:
  • fuga de acasa, acte antisociale, dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou (familie adoptiva, gradinita, scoala)
  • lipsa de initiativa, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la varsta adulta
Articolul complet aici


1. AMENINTARILE: "Fa asa, daca nu..."
2. A DA ORDINE
3. CRITICA: "Nu muncesti destul!", "Te lamentezi tot timpul!"
4. INSULTA: "Ce te poti astepta de la un birocrat?"
5. DIRIJAREA: "Ar trebui sa fii .../ n-ar trebui sa fii..."
6. INTEROGAREA: "Unde ai fost? Ce-ai facut? Cat a costat? De ce ai intarziat?..."
7. LAUDA IN SCOPUL MANIPULARII: "Esti asa de talentat...nu-mi faci si mie eseul?"
8. DIAGNOSTICAREA MOTIVELOR / CAUZELOR:  "Esti foarte posesiv", "Intotdeauna ai avut probleme cu gestionarea timpului."
9. SFAT NECERUT
10. PERSUASIUNE PRIN APEL LA LOGICA: "Nu ai niciun motiv de ingrijorare"
11. SCHIMBAREA SUBIECTULUI: "E interesant ce spui..am vazut aseara un film nostim"
12. PUNEREA IN PRIM PLAN A PROPRIEI PERSOANE: "Am avut un groaznic accident de masina"- "Sa ma fi vazut pe mine ce accident am avut!"
13. REFUZUL DE A ACCEPTA PROBLEMA: "Nu avem ce discuta, eu nu vad nicio problema aici"
14. INCURAJAREA PRIN NEGAREA EXISTENTEI PROBLEMEI: "Nu fi nervos", "Nu te teme", "Va fi bine", "Arati splendid"





H. Cornelius - "Stiinta rezolvarii conflictelor"


Articolul aici

sursa foto


1. Lasa-l sa incerce.
2. Permite-i sa faca greseli
3. Spune-i in fiecare zi ca il iubesti
4. Spune-i ca il iubesti orice s-ar intampla / orice ar face.
5. Spune-i ca esti mandru de el
6. Lupta pentru el
7. Invata-l sa lupte el insusi.
8. Nu te lasa condus de frica
9. Stabileste scopuri impreuna cu el
10. Stabileste impreuna cu el un program pentru distractie si unul pentru munca
11. Permite-i sa castige bani
12. Invata-l despre recunostinta
13. Petreceti timp impreuna.

14. Jucati-va
15. Asculta, asculta, asculta-l.
16. Invata-l sa gateasca
17. Invata-l sa-si spele hainele
18. Apreciaza-i intentiile
19. Arata-i ce inseamna sa iubesti
20. Invata-l sa se bucure
21. Stabileste granite
22. Cunoaste-i prietenii si permite-le sa-l viziteze
23. Impartaseste-i visurile tale
24. Ia pauze.
25. Invata-l sa se adapteze
27. Imbratiseaza-l
28. Fii atent la emotiile lui.
29. Iarta.
30. Invata din trecut, dar mergi mai departe
31. Razi
32. Invata-l sa faca fata stresului.
33. Priveste-i in ochi cand iti vorbesc.
34. Da-ti telefonul pe silentios in timpul cinei.
35. Lasa-l sa viseze
36. Lasa-l sa fie creativ
37. Bucura-te de ceea ce este copilul tau
38.  Aminteste-ti sa fii recunoscator pentru timpul petrecut impreuna in fiecare seara cand mergi la culcare
39. Bucura-te pe deplin de fiecare zi!

Articolul original aici

Puteti citi articolul aici:
http://dary07.wordpress.com/2013/04/10/idei-pentru-stimulare-senzoriala/


"Un soricel pricajit roase dusumeaua si facu o deschizatura in ea. Trecu prin ea fara grija si gasi mancare din belsug. Fiind foarte lacom, soarecele manca pana se umfla. Cand se lumina de ziua, el intelese primejdia. Vrand sa se intoarca acasa, burta umflata nu-l mai lasa sa treaca prin deschizatura."

I-am dat tema pentru acasa unei fetite sa continue povestea. Continuarea e un model de toleranta si acceptare:


Dis-de-dimineata, pisica a facut o poza la branza si i-a dat-o soricelului ca sa se uite la ea cand ii este foame si sa nu mai manance asa de mult incat sa se umfle. 

Dar soricelul a mancat iar branza pentru ca poza nu-i tinea de foame si s-a umflat iar.
Dar pisica il iubea nespus de mult si umflat asa cum era.
Sfarsit!

Stiati ca...

- pentru a vorbi despre autism este necesar un bagaj considerabil de cunostinte? Si pentru a nu rani este necesara toleranta, intelegerea si acceptarea.

- Rainman este doar un film. Adevarat ca este un film bun. Dar pentru a cunoaste ce este autismul este nevoie de mai mult decat un film.

- fara terapie, simptomele autismului se agraveaza in timp?

- nu exista niciun tratament medicamentos care sa vindece autismul, dar cu terapie timpurie intensiva pana la 47% dintre copiii cu autism pot trai o viata independenta?

-diagnosticul de autism este pus, de regula, inainte de implinirea varstei de 3 ani? Uneori exista o dezvoltare normala pana la 2 ani, apoi se instaleaza regresul. Alteori semnele sunt evidente din primul an de viata.

- un copil cu autism are interese foarte restranse? Terapia ii poate dezvolta sfera de interese si abilitati.

- un copil poate fi vesel, afectuos, inteligent, harnic, chiar daca are autism?

- autismul este o tulburare de spectru. Acest lucru inseamna ca persoanele cu autism sunt foarte diferite, la fel ca noi toti - unele pot vorbi, altele nu, unele pot invata vizual, altele auditiv, unele pot fi mai sociabile, altele mai putin.






Amintiri dintr-un cap de berbec

Adica al meu. Eu, sunt capoasa. Asa cum ai zis tu ca sunt. Sunt si smucita, repezita, ma atasez greu, renunt repede, nu mi-e niciodata dor de casa si tind sa nu cred nimic bun spus despre mine.
M-a ajutat cumva, m-a ajutat sa nu-mi pese sau mai bine zis sa imi pese dar sa ma indarjesc, intr-un efort continuu de magar care urca dealul. Am avut multe dealuri de urcat. Noroc ca-s magarita.
Mi s-a spus de multe ori ca n-o sa le pot urca. Inca de pe cand eram o magarita cat un dop, cu puf pe urechi. Si am renuntat la multe.
Desenam blocuri de desen intregi. Mi-ai spus ca nu stiu sa desenez. Ca profesorii de desen de fapt ma mint pentru ca te stiu pe tine. Ca ai vorbit tu cu altul si ca ti-a  zis ca nu exista talent daca desenez in linii curbe. (whatever the fuck that even means)
Asa ca n-am mai desenat.
Citeam continuu si scriam poezioare sau povesti incalcite. Mi-ai rupt cartile sau mi le-ai incuiat, mi-ai citit ce-am scris si m-ai ridiculizat cu voce tare si de fata cu altii. Mi-ai repetat obsesiv ca nu exista om care sa traiasca din citit sau scris carti. Stii ceva, am aflat de curand ca exista si inca destui. Dar ca eu n-am sa fiu vreodata unul dintre ei.
Mi-ai repetat aproape zilnic ca eram cat o sticla de lapte cand m-am nascut, ca era sa mor si eu si sa moara si mama, ca sunt bolnavicioasa de mica, ca degeaba a tras cu mine, ca asa o sa raman pe veci. Ca o sa fie cam nasol de mine la maturitate, cine sa se uite la o asa sfrijita. Care probabil nici copii nu va face.
Stii ceva, s-au uitat destui. Am si ales unul si m-am maritat cu el. I-am facut si un copil. Sfirjita nu-s. Analizele mi-au iesit impecabile.
M-ai dus la un cerc de logica si tot tu m-ai retras de acolo, decizand ca n-am....logica. Ca nu gandesc suficient de mult sau de bine, ca nu-i de mine. Asa-i, nu prea am. Dar poate mai aveam daca ma mai lasai un pic.
Am decis ca voi da la primul liceu din oras, te-ai tinut de capul meu sa ma convingi ca o sa pic si n-o sa intru, pentru ca acolo se duc copii buni, care invata. Nu ca mine.
Am intrat a treia. Nu m-ai crezut.
Am aflat pe rand ca sunt lipsita de logica, lenesa, proasta, neputincioasa, ca nimic n-am sa fac in viata fara tine, ca voi muri de foame, singura si speriata si fara ajutor pentru ca nimeni n-ar ajuta pe cineva ca mine. Am aflat ca toate prietenele mele sunt curve si toti prietenii mei prosti sau golani. Am aflat ca voi muri inainte de treizeci de ani de proasta ce sunt.
Tata, am 31.
Am 31 de ani, sunt vie, am o familie, prieteni, un job si tot ce mi-ai negat prin etichetarile tale. Si un cap de berbec. Am 31 de ani si pot oricand sa traiesc singura. Si am asta infipt in capul ala de berbec la rangul de obsesie in toata regula. Ca trebuie sa pot sa ma descurc singura. Ca n-am nevoie de nimeni si nu depind de nimeni. Dar nu-ti multumesc pentru asta. Nu e nimic de multumit la asta. Pentru ca nu sunt singura. Pentru ca am in jur oameni pe care trebuie mereu sa imi amintesc ca ii am de partea, nu impotriva mea. Pentru ca-mi vin pe limba cuvinte otravite din amintirile noastre comune si dau sa le scuip copilului meu. Pentru ca mi se ridica palma sa dea , mi se deschide gura sa urle, mi se ingramadesc silabele sa muste, sa jigneasca, sa raneasca oamenii din jur. Pentru ca judec mai des decat cunosc si condamn mai des decat iert. Pentru ca fiecare zi din viata mea e o lupta cu partea mea rea din mine. Si castig in majoritatea cazurilor, dar as fi preferat sa nu dau lupta asta vreodata.
Acest post face parte din campania "Copii fara Etichete", desfasurata de Organizatia Salvati Copiii. 

Sursa articol

"E mult mai ușor să clădești un copil decât să repari un adult. Alege-ți cuvintele cu înțelepciune!"


Pentru că sunt convinsă că (exceptând patologia),  orice părinte își dorește să-și vadă copilul fericit, chiar dacă nu găsește întotdeauna cele mai bune mijloace pentru a-și atinge scopul, o să vă fac o mărturisire: sunt una din cele mai "bune" dovezi că un copil responsabil nu e neapărat (aș zice de obicei, dar mă abțin să generalizez) un copil fericit. 
Din punctul de vedere al majorității părinților, eu am fost copilul ideal: ascultător, cuminte, conștiincios, care nu încalcă nicio regulă.  Ai mei spuneau și credeau despre mine că sunt "prea matură pentru vârsta mea". Eram, de fapt, doar un copil foarte trist, căutînd cu disperare să obțină aprobarea și aprecierea după care tînjea atât.  Abia ca adult am înțeles că, în felul lor, ai mei erau mîndri de mine, dar s-au priceput atît de bine să NU îmi arate asta încît am ajuns un adult care a avut nevoie de psihoterapie ca să-și aducă stima de sine la un nivel cu care să poată trăi liniștit. N-aș vrea să vă imaginați că ai mei au făcut cine știe ce lucruri grave. Doar că, pentru un copil sensibil, e de ajuns să "treci cu vederea" ceea ce face bine (și ți se pare de la sine înțeles să facă bine), punctând constant pe ceea ce nu face atât de bine cât ți-ai dori, pentru a-i scădea stima de sine și auto-acceptarea. Vă pot spune din experiențele proprii  și din ale altora că un om care nu se acceptă pe sine e un om nefericit, oricâte performanțe ar avea în orice domeniu.
Ce îmi aduc eu aminte din pregătirea mea pentru școală e un caiet pe care scriam semne grafice, pe mama țipând nemulțumită că "nu scriu frumos" și comparîndu-mă cu fetița unei vecine, care "uite ce frumos scrie". E una din amintirile care n-o să se șteargă niciodată,   un exemplu pentru numeroasele situații în care mă străduiam " să fac bine", să fac pe plac, dar nimeni nu părea să-mi observe bunele intenții, ci numai faptul că rezultatul nu era cel așteptat de ei.

Frumos n-am ajuns să scriu niciodată, dar nu de asta am fost un copil, apoi adolescent și adult trist. Ci pentru că prin atitudinea lor, mereu centrată pe ce nu e bine și trebuie perfecționat la mine, ai mei mi-au transmis (fără să vrea și având cele mai bune intenții), convingerea că nu mă acceptă așa cum sunt și nu mă iubesc. 
Iar convingerea asta, profund emoțională, e greu de schimbat, oricâte argumente raționale ai avea.

Am întâlnit de-a lungul timpului oameni cu abilități medii, care, mulțumită faptului că au beneficiat de un mediu în care li s-a spus constant cât sunt de minunați, au ajuns atât de convinși de acest lucru încât sunt fericiți și realizați. La fel cum am întâlnit persoane cu abilități extraordinare ( inteligente mult peste medie, creative) care, crescând într-un mediu în care n-au primit încurajările de care orice copil are nevoie, au ajuns să creadă despre sine că "nu sunt bune de nimic", să se comporte ca atare și să se rateze. 
Lucrurile pe care le auzim despre noi in copilărie sunt cărămizile din care se constituie imaginea de sine. Și fără o temelie solidă, drumul către auto-realizare se complică dramatic.

Florentina Clapa


Un psiholog se plimba într-o cameră, vorbind unei audiențe despre managementul stressului. Când a ridicat un pahar cu apă, toată lumea se aștepta să adreseze întrebarea cu jumătatea plină sau jumătatea goală a paharului.

Dar psihologul a întrebat: "Cât de greu este acest pahar cu apă?"
Răspunsurile au variat între 240 ml și  600 ml.
Psihologul a spus: "Greutatea reală a paharului nu contează. Depinde de cât de mult îl țin în mână. Dacă îl țin un minut, nu e o problemă. Dacă îl țin o oră, mă va durea brațul. Dacă îl țin o zi întreagă, mîna îmi va amorți. În fiecare din aceste situații, greutatea paharului nu se modifică, dar cu cât îl țin mai mult, cu atât devine mai greu." A continuat: "Stressul și grijile cotidiene sunt ca acest pahar cu apă. Dacă te gandești la ele puțin, nu e nicio problemă. Dacă te gandești puțin mai mult, încep să-ți facă rău. Și dacă te gândești la ele toată ziua, te vei simți paralizat, incapabil să mai faci ceva."
E important să ne amintim să ne eliberăm de stres. E important să lăsăm din când în cînd paharul jos.
traducere din "Science is Madness" - Science Website

Un print  locuieste intr-un castel, pe o stanca. El e foarte trist, pentru ca nu vine nimeni sa-l viziteze la asemenea altitudini. Intr-o noapte viseaza o pasare, care ii promite ca il va invata sa cante atat de frumos, incat toata lumea va veni sa-l asculte. Printul se trezeste vesel dupa acest vis, se intalneste cu pasarea si ii multumeste ca vor canta impreuna.
Finalul imaginat de o fetita:




puteti citi articolul aici: http://parintedemeserie.ro/cum-motivam-copii-sa-invete/


De la naștere și până la vârsta de 3 ani, copilul cu o dezvoltare tipică învață foarte multe lucruri. El învață cum să existe în lume, începe să fie capabil să se calmeze singur, să se simtă bine în propriul corp, să relaționeze cu părinții și să se bucure de dragostea lor, să-și manifeste nevoile și să înceapă să aibă gânduri și idei despre ceea ce se întâmplă în jurul lui, pe care poate să le exprime.
În cazul copiilor cu tulburări de dezvoltare, achizițiile specifice acestor stadii sunt de multe ori mult mai dificil de atins. Iar cunoașterea etapelor de către părinți și specialiști este importantă. Dacă observăm că un copil de 2 ani este încă în etapa 1, în care îi este greu să se autocalmeze și să găsească liniște în propriul corp, vom ști ce așteptări să avem de la el și cum să îl ajutăm, vom ști că el are nevoie să mastereze etapa 1 și că nu îi putem cere comportamente specifice etapei 4 (de exemplu).
Etapa 1 – Autoreglare și interes pentru lume (0-6 luni)
Prima provocare a unui nou născut este să facă față tuturor impulsurilor senzoriale care vin spre el:  sunete, lumini și culori, diverse atingeri, un evantai de mirosuri si  gusturi. În această primă etapă el învață cum să integreze informația senzorială reglându-și răspunsul și găsindu-și starea de calm. Bebelușul învață cum să se simtă bine în corpul lui în cadrul mediului său.


Etapa 2 – Intimitate, implicare și găsirea dragostei (7-12 luni)



După ce s-a obișnuit cu lumea care îl înconjoară, copilul a învațat să își identifice părinții, iar această a doua etapă este cea în care relația cu părinții este un izvor de bucurie și de siguranță. Bebelușul este foarte atașat de părinții săi și poate deja să le arate cât de îndrăgostit este de ei: îi privește în ochi, le zâmbește, se luminează la față când ei intră în câmpul său vizual. Masterarea acestei etape reprezintă o fundație importantă pentru dezvoltarea ulterioara. Copilul știe că relațiile de dragoste sunt posibile și că poate să exploreze în continuare mediul în siguranță. Tot în această etapă se dezvoltă și abilități precum: a-și menține atenția timp de 30 de secunde, a discrimina diverse sunete și a identifica vocile părinților, a recunoaște obiecte și persoane familiare.



Etapa 3 – Comunicarea în două sensuri (13-18 luni)



Pe lângă bucuria de a fi împreună cu mami și cu tati, copilul descoperă în această etapă că el poate influența comportamentul părinților săi: dacă el zâmbește și tati o să-i zâmbească, dacă își întinde mâinile către mami, mami o să își întindă și ea mâinile spre el. Și în felul acesta se creează comunicarea bidirecțională, un dialog ia naștere între copil și părinții săi. Copilul devine o ființă care poate să își impună voința în lume, poate să influențeze mediul în care trăiește și conștientizează asta. Dacă scapă o jucărie pe jos, aceasta face un zgomot, dacă apasă un buton, o jucărie începe să cânte, dacă plânge, mami vine la el etc. Comunicarea în două sensuri este esențială pentru dezvoltarea relațiilor cu ceilalți: dacă îi iei jucăria unui copil, acesta nu o să  se mai joace cu tine (copilul poate învăța dezavantajele de a face acestă acțiune), o prinzi pe mami de mână și mami te prinde și ea de cealaltă mână (copilul învață cum să iși arate afecțiunea).






Etapa 4 – Comunicarea complexă (19-24 luni)


Dacă în stadiul anterior comunicarea se rezuma la un sigur gest pe care copilul îl făcea pentru a primi răspuns, în această etapă copilul devine capabil să îndeplinească și să înțeleagă o serie mult mai largă de gesturi. Acum poate să își arate bucuria de a fi împreună cu părinții alergînd către ei, dându-le o îmbrățișare și un pupic. În această etapă, copilul dispune de mai multe mijloace de a-și exprima dorințele: poate să ia părintele de mână, să-l ducă în locul în care este obiectul dorit și să-i arate cu degetul ce vrea. Copilul învață să descifreze gesturile altora, poate înțelege dintr-o serie de comportamente ale parinților dacă aceștia sunt supărați sau bucuroși, dacă este in siguranță sau în pericol. Personalitatea sa iese la iveală, iar sentimentul sinelui se dezvoltă. Poate căuta un lucru care i-a fost luat, poate să refuze să facă o activitate îndreptîndu-se către o altă activitate preferată și nu plîngînd în mod pasiv, așa cum făcea înainte.

Etapa 5 – Idei bazate pe emoții (25-30 luni)



Jocul este cel care ajută copilul să-și dezvolte înțelegerea asupra lumii. În acestă etapă cel mic folosește jocul ca mijloc de a-și exprima intențiile, nevoile și emoțiile. Jocul este modalitatea lui de a exersa și de a integra realitatea. De acum are o gama mai variată de cuvinte la care poate apela și începe să înțeleagă că există simboluri și care este utilitatea lor. Acum, dacă vrea de mîncare, poate să se gândească la mîncare și să o ceara: „Mami, papa”. Se dezvoltă lumea reprezentărilor interioare ale realității, pe care se sprijină procesul gândirii.  Etapa acesta este caracterizată de o gândire pornind de la propriile emoții și sentimente, copilul își folosește reprezentările, gândirea, cuvintele și gesturile pentru a exprima stări, nevoi, dorințe. 

În această perioadă, emoțiile exprimate în joc nu au o stabilitate anume, orice prilej din mediu poate determina ca emoția să se schimbe. Astfel, copilul leagănă liniștit o păpușă, apoi întâlnește o castanietă și începe să o miște energic, exprimând furie, după care găsește niște creioane și o foaie și zâmbește începând să coloreze, iar apoi se poate întrista că ursulețul este pe covor, întors cu fața în jos.  Emoțiile și activitățile de joacă  alternează cu rapiditate și în același timp cu sens.


Etapa 6 – Gândire afectivă și logică (31-36 luni)



După ce a exersat diverse emoții în activități de joacă, este timpul ca gîndirea afectivă și logică să se dezvolte. Astfel, jocul copilului va conține acum mai multe secvențe cu sens, care vor decurge în mod firesc. Păpușa va primi de mîncare, după care se va culca, apoi se va trezi și va bea un ceai. Copilul nu va mai trece de la o jucărie la alta, prefăcîndu-se că este altcineva. Acum, dacă va găsi ursulețul pe jos, îl va invita să mănînce cu păpușa, dacă va găsi creioane, se va putea preface că păpușa scrie o scrisoare. Diverse obiecte pot fi integrate acum, cu sens, în jocul de baza. Copilul învață să aibă concepte de spațialitate și temporalitate, pornind de la emoțiile personale. Dacă îl interesează unde este mama și află că mama este la cumpărături, va ști că la cumpărături este alt spatiu decât interiorul casei. Dacă astăzi îi ia jucăria fratelui, poate să își dea seama că mâine îi poate lua și el jucăria. Acum copilul este capabil să raspundă la întrebări de genul: „Ce?”, „Cînd?” și „De ce?”. Pe măsură ce crește, copilul învață să integreze din ce în ce mai multe informații din mediu pentru a pune la punct propriul sistem de rezolvare de probleme și de gestionare a propriilor emoții și reacții.