De la naștere și până la vârsta de 3 ani, copilul cu o dezvoltare tipică învață foarte multe lucruri. El învață cum să existe în lume, începe să fie capabil să se calmeze singur, să se simtă bine în propriul corp, să relaționeze cu părinții și să se bucure de dragostea lor, să-și manifeste nevoile și să înceapă să aibă gânduri și idei despre ceea ce se întâmplă în jurul lui, pe care poate să le exprime.
În cazul copiilor cu tulburări de dezvoltare, achizițiile specifice acestor stadii sunt de multe ori mult mai dificil de atins. Iar cunoașterea etapelor de către părinți și specialiști este importantă. Dacă observăm că un copil de 2 ani este încă în etapa 1, în care îi este greu să se autocalmeze și să găsească liniște în propriul corp, vom ști ce așteptări să avem de la el și cum să îl ajutăm, vom ști că el are nevoie să mastereze etapa 1 și că nu îi putem cere comportamente specifice etapei 4 (de exemplu).
Etapa 1 – Autoreglare și interes pentru lume (0-6 luni)
Prima provocare a unui nou născut este să facă față tuturor impulsurilor senzoriale care vin spre el: sunete, lumini și culori, diverse atingeri, un evantai de mirosuri si gusturi. În această primă etapă el învață cum să integreze informația senzorială reglându-și răspunsul și găsindu-și starea de calm. Bebelușul învață cum să se simtă bine în corpul lui în cadrul mediului său.
Etapa 2 – Intimitate, implicare și găsirea dragostei (7-12 luni)
După ce s-a obișnuit cu lumea care îl înconjoară, copilul a învațat să își identifice părinții, iar această a doua etapă este cea în care relația cu părinții este un izvor de bucurie și de siguranță. Bebelușul este foarte atașat de părinții săi și poate deja să le arate cât de îndrăgostit este de ei: îi privește în ochi, le zâmbește, se luminează la față când ei intră în câmpul său vizual. Masterarea acestei etape reprezintă o fundație importantă pentru dezvoltarea ulterioara. Copilul știe că relațiile de dragoste sunt posibile și că poate să exploreze în continuare mediul în siguranță. Tot în această etapă se dezvoltă și abilități precum: a-și menține atenția timp de 30 de secunde, a discrimina diverse sunete și a identifica vocile părinților, a recunoaște obiecte și persoane familiare.
Etapa 3 – Comunicarea în două sensuri (13-18 luni)
Pe lângă bucuria de a fi împreună cu mami și cu tati, copilul descoperă în această etapă că el poate influența comportamentul părinților săi: dacă el zâmbește și tati o să-i zâmbească, dacă își întinde mâinile către mami, mami o să își întindă și ea mâinile spre el. Și în felul acesta se creează comunicarea bidirecțională, un dialog ia naștere între copil și părinții săi. Copilul devine o ființă care poate să își impună voința în lume, poate să influențeze mediul în care trăiește și conștientizează asta. Dacă scapă o jucărie pe jos, aceasta face un zgomot, dacă apasă un buton, o jucărie începe să cânte, dacă plânge, mami vine la el etc. Comunicarea în două sensuri este esențială pentru dezvoltarea relațiilor cu ceilalți: dacă îi iei jucăria unui copil, acesta nu o să se mai joace cu tine (copilul poate învăța dezavantajele de a face acestă acțiune), o prinzi pe mami de mână și mami te prinde și ea de cealaltă mână (copilul învață cum să iși arate afecțiunea).
Etapa 4 – Comunicarea complexă (19-24 luni)
Dacă în stadiul anterior comunicarea se rezuma la un sigur gest pe care copilul îl făcea pentru a primi răspuns, în această etapă copilul devine capabil să îndeplinească și să înțeleagă o serie mult mai largă de gesturi. Acum poate să își arate bucuria de a fi împreună cu părinții alergînd către ei, dându-le o îmbrățișare și un pupic. În această etapă, copilul dispune de mai multe mijloace de a-și exprima dorințele: poate să ia părintele de mână, să-l ducă în locul în care este obiectul dorit și să-i arate cu degetul ce vrea. Copilul învață să descifreze gesturile altora, poate înțelege dintr-o serie de comportamente ale parinților dacă aceștia sunt supărați sau bucuroși, dacă este in siguranță sau în pericol. Personalitatea sa iese la iveală, iar sentimentul sinelui se dezvoltă. Poate căuta un lucru care i-a fost luat, poate să refuze să facă o activitate îndreptîndu-se către o altă activitate preferată și nu plîngînd în mod pasiv, așa cum făcea înainte.
Etapa 5 – Idei bazate pe emoții (25-30 luni)
Jocul este cel care ajută copilul să-și dezvolte înțelegerea asupra lumii. În acestă etapă cel mic folosește jocul ca mijloc de a-și exprima intențiile, nevoile și emoțiile. Jocul este modalitatea lui de a exersa și de a integra realitatea. De acum are o gama mai variată de cuvinte la care poate apela și începe să înțeleagă că există simboluri și care este utilitatea lor. Acum, dacă vrea de mîncare, poate să se gândească la mîncare și să o ceara: „Mami, papa”. Se dezvoltă lumea reprezentărilor interioare ale realității, pe care se sprijină procesul gândirii. Etapa acesta este caracterizată de o gândire pornind de la propriile emoții și sentimente, copilul își folosește reprezentările, gândirea, cuvintele și gesturile pentru a exprima stări, nevoi, dorințe.
În această perioadă, emoțiile exprimate în joc nu au o stabilitate anume, orice prilej din mediu poate determina ca emoția să se schimbe. Astfel, copilul leagănă liniștit o păpușă, apoi întâlnește o castanietă și începe să o miște energic, exprimând furie, după care găsește niște creioane și o foaie și zâmbește începând să coloreze, iar apoi se poate întrista că ursulețul este pe covor, întors cu fața în jos. Emoțiile și activitățile de joacă alternează cu rapiditate și în același timp cu sens.
Etapa 6 – Gândire afectivă și logică (31-36 luni)
După ce a exersat diverse emoții în activități de joacă, este timpul ca gîndirea afectivă și logică să se dezvolte. Astfel, jocul copilului va conține acum mai multe secvențe cu sens, care vor decurge în mod firesc. Păpușa va primi de mîncare, după care se va culca, apoi se va trezi și va bea un ceai. Copilul nu va mai trece de la o jucărie la alta, prefăcîndu-se că este altcineva. Acum, dacă va găsi ursulețul pe jos, îl va invita să mănînce cu păpușa, dacă va găsi creioane, se va putea preface că păpușa scrie o scrisoare. Diverse obiecte pot fi integrate acum, cu sens, în jocul de baza. Copilul învață să aibă concepte de spațialitate și temporalitate, pornind de la emoțiile personale. Dacă îl interesează unde este mama și află că mama este la cumpărături, va ști că la cumpărături este alt spatiu decât interiorul casei. Dacă astăzi îi ia jucăria fratelui, poate să își dea seama că mâine îi poate lua și el jucăria. Acum copilul este capabil să raspundă la întrebări de genul: „Ce?”, „Cînd?” și „De ce?”. Pe măsură ce crește, copilul învață să integreze din ce în ce mai multe informații din mediu pentru a pune la punct propriul sistem de rezolvare de probleme și de gestionare a propriilor emoții și reacții.
