Cine poate calcula cât din ceea ce reprezintă un copil, în toată complexitatea lui de om în devenire, poate fi reflectat de media dintre nota la proba de limba română şi cea la proba de matematică?
Fiecare părinte are privilegiul şi datoria să îşi vadă copilul aşa cum nimeni nu îl mai poate vedea, să sesizeze acele subtilităţi ale personalităţii lui aşa cum nimeni nu o mai poate face pe această lume. Să îi descopere calităţile aşa cum nu mai este nimeni în stare, să îi ştie slăbiciunile ascunse de ochii multora. Doar în acest fel îl poate ajuta să înveţe cum să nu se lase zdrobit de eşecuri şi să nu se lase îmbătat de victorii.
Articolul complet aici
Puţini suntem dintre aceia care le amintim copiilor noştri sau nouă înşine, că dincolo de numele şi agoniseala noastră, de notele din carnet şi admiraţia publică, există o substanţă morală şi spirituală, singura capabilă să dea „aromă şi gust” individului din noi. Am avut copii în clasă care au protestat vehement când am îndrăznit să spun că medaliile şi ambiţiile trebuie să rămână „pe coajă”.
Toţi copiii de mai sus sunt inteligenţi, capabili şi muncitori. Vor reuşi, probabil, cu toţii în viaţă. La fel de probabil este ca nici unul dintre ei să nu se simtă niciodată fericit, în sensul că va învăţa să se cunoască, să fie în contact cu sine însuşi, să îşi asculte sufletul, să se pună în slujba celorlalţi sau să reziste compromisurilor grave. Multor părinţi li se pare secundar să le vorbească despre lumea interioară, empatie, curaj, libertate, încredere. Investesc în ce se vede, în ce se poate lua la întrecere cu investiţia altor familii sau în ce pare să îi arunce cât mai sus pe scara socială: fie foarte multă carte, fie foarte multă aroganţă.
În fuga noastră disperată după soluţii de aşezare în viaţă, creştem copii de carton, unii cu capul mare şi inimi în derivă.
Excesul ăsta de coajă este rezultatul unor generaţii de adulţi care nu au învăţat să se găsească pe sine. Care încă locuiesc în clişeele reuşitei, în tiparele apreciative ale vecinilor, în frica de a nu fi în pas cu restul lumii.
Articolul complet aici
Etichete:
adolescenti,
articole,
consiliere,
copii,
dezvoltarea copilului,
educatie,
familie,
inteligenta emotionala,
psihoterapie
Întrebarea la care părinţii trebuie să-şi răspundă este dacă îşi doresc un copil perfect sau un copil fericit.
Nevoia de autenticitate este extrem de importantă pentru cultivarea unui sine sănătos şi echilibrat. O familie în care copilul trebuie să renunţe la sine pentru a le face pe plac părinţilor este un context toxic de viaţă.
Perfecţionismul este „boala secolului”, iar pentru părintele care cade în această capcană experienţa poate fi foarte dureroasă. Suferinţa este însă mult mai mare pentru copilul care ajunge să se compare sistematic cu toţi semenii lui. „Am întâlnit mulţi copii, în special şcolari, care nu pot tolera un răspuns negativ sau care înainte de o evaluare nu pot să doarmă întreaga noapte. Iar asta se întâmplă deoarece anxietatea este foarte mare, ei considerând că dacă «prestaţia» nu a fost perfectă «viaţa nu mai are sens». Iar o astfel de atitudine de viaţă nu duce la nimic sănatos, doar la suferinţă“, exemplifică Gyorgy. Pentru a creşte sănătos şi a-şi atinge adevăratul potenţial, copilul are nevoie să fie acceptat cu plusurile şi minusurile sale. Ca psihoterapeut de familie, Gyorgy Gaspar a observat că cel mai greu le este părinţilor să facă diferenţa între ei şi copiii lor, să accepte aceste diferenţe, să fie curioşi faţă de persoana copilului şi să nu-i pedepsească dacă văd, simt şi gândesc în felul său. „Foarte mulţi dintre adolescenţii cu care lucrez nu se simt «acasă» în propriul corp, şi asta nu doar schimbărilor specifice vârstei, ci pentru că au învăţat că dacă nu sunt «perfecţi» nu sunt demni de iubire“, spune psihoterapeutul.
Citeste mai mult: adev.ro/npf3fn
Cum să ne motivăm copilul să învețe:
Dacă opiniile tale despre învățătură se rezumă la n-are importanță câtă carte știi, ci câți bani știi să faci...
Dacă ești de părere că prea multă carte te prostește...
Dacă râzi a nu mai spune! când școlarul tău îți explică ceva cu toată seriozitatea, bazat pe cele învățate la școală, studii și observații proprii, ori dacă i-o tai scurt cu un taci, măi, de când învață oul pe găină...
Dacă nu discuți cu copilul tău despre școală, despre ce îi place lui acolo, despre colegii, notele, eforturile, temerile, problemele și satisfacțiile sale...
Dacă te arăți lipsit de respect față de învățătorul, dirigintele și profesorii lui și vorbești urât la adresa lor...
...să nu te aștepți ca școlarul tău să aibă o atitudine favorabilă față de școală, nici rezultate bune la învățătură, ci probleme.
Beneficiile participării active la ore
Participarea la activitățile de la clasă îl ajută pe elev:
- să fie mai atent la explicațiile profesorului și să le înțeleagă mai bine.
- să își exprime opiniile, să contribuie la desfășurarea discuțiilor.
- să îndeplinească sarcinile din clasă
- să formuleze întrebări și să răspundă la întrebări
- să solicite ajutor
- să valorifice optim timpul petrecut l școală.
Consecințele unei slabe participări la ore:
- performanțe școlare scăzute, reflectate în note și calificative slabe.
- probleme la efectuarea temelor pentru acasă
- probleme disciplinare (copilul distrage atenția colegilor, întrerupe lecția, se ceartă cu profesorii).
De cele mai multe ori, un elev care nu este activ la ore, are un interes scăzut pentru școală și, cel mai adesea, dacă nu beneficiază de eforturile conjugate ale familiei și cadrelor didactice, o va abandona curând.
Întrebări pe care părinții le pot adresa cadrelor didactice:
E copilul meu atent la explicații?
Participă la discuțiile de la clasă?
Își îndeplinește sarcinile de lucru individual la ora?
Ridică mâna pentru a răspunde la întrebările pe care le adresați clasei?
Dacă îi cereți să răspundă, cât de des se întâmplă să răspundă corect?
Vă pune întrebări legate de materia predată?
Vă cere explicații și îndrumări suplimentare la lucrul individual?
Cât de des deranjează ora? Cum? Singur? Împreună cu altcineva?
Este atent la răspunsurile colegilor? Se întâmplă să corecteze răspunsurile incorecte sau incomplete?
Irina Petrea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
